Sanatate cu OptiFibre

De foarte mult timp am ceva probleme cu tranzitul intestinal și de aceea când am văzut că am fost selectată să testez OptiFibre m-am bucurat.

Totodată foarte multe persoane suferă de probleme intestinale, la nivel global circa 30% din populație suferă de constipație, iar femeile sunt mai afectate decat bărbatii.

OptiFibre vine în ajutorul acestora, având o adresabilitate multiplă și fiind recomandat persoanelor care suferă de tulburări de tranzit intestinal: adulți, copii cu vârsta peste 3 ani, femei însărcinate sau care alăptează.

Ce este OptiFibre ?

OptiFibre este un aliment pentru scopuri medicale speciale care ajută la reglarea tranzitului intestinal.

OptiFibre conține guma guar partial hidrolizată, 100% fibre solubile obținute din boabe de guar, cu efect prebiotic, care ajutaă la reglarea tranzitului intestinal iîn mod natural.

OptiFibre se dizolvă în întregime atât în lichide reci cât și calde (băuturi, supe, sosuri ) sau în alimente moi (iaurt, piure de cartofi, piure de măr), fără a afecta consistența și gustul acestora.




„un produs cu rol terapeutic în nutriție, ce are efect la nivel fizic…”

Anda Stănculescu, Business Development Manager la Nestlé Health Science spune despre OptiFibre că este „un produs cu rol terapeutic în nutriție, ce are efect la nivel fizic, datorită proprietăților sale prebiotice, care ajută la reglarea trazitului intestinal, efect ce conduce inevitabil la o stare psihică pozitivă și la un stil de viață sănătos.”

Mod de folosire

Lichide: 1 masură la ~ 200 ml
Alimente moi: 1 masură la ~ 150 g

Amestecați și așteptați ca pulberea să se dizolve complet. Băuturile carbogazoase nu sunt indicate pentru administrarea produsului.


A nu se administra pe cale parenterala. Nu este potrivit ca unică sursa de nutriție.



Părerea mea

După mai multe încercări de a scăpa de balonare și a regla tranzitul am reușit în sfârșit cu acest produs.

Cel mai ușor îmi este să îl folosesc cu apă rece într-un pahar. Rar îl folosesc în alimente.

Ceea ce imi place cel mai mult la el este ca nu are gust sau miros

Rezultatele se vad dupa primele zile.

Lasă un răspuns